Boli si tratamente - Insuficienta venoasa cronica
Cand venele de la picioare nu pot transporta suficient sange inapoi spre inima, vorbim de insuficienta venoasa cronica (IVC). Avem 3 feluri de vene: superficiale, imediat sub piele; profunde, intre muschi si perforate care conecteaza venele superficiale de cele profunde.
Insuficienta venoasa cronica

Ce este insuficienta venoasa cronica?

Arterele duc sange bogat in oxigen de la inima in restul organismului, iar venele aduc sangele sarac in oxigen inapoi la inima. Cand venele de la picioare nu pot transporta suficient sange inapoi spre inima, vorbim de insuficienta venoasa cronica (IVC).

Avem 3 feluri de vene: superficiale, imediat sub piele; profunde, intre muschi si perforate care conecteaza venele superficiale de cele profunde. Venele profunde se continua cu vena cava, cea mai mare vena a corpului, care duce sangele direct la inima. Cand stam in picioare, sangele din venele de la picioare trebuie sa urce impotriva gravitatiei catre inima. Cand muschii de la gambe se contracta, ei comprima venele. In acelasi timp valvele venoase, care actioneaza ca supape unidirectionale, se deschid. In acest fel sangele este impins in sus. Cand muschii gambelor se relaxeaza, valvele venoase se inchid, impiedicand scurgerea inapoi catre picioare a sangelui. Acest mecanism complex de transport a sangelui catre inima se cheama pompa venoasa.

Cand mergem, muschii de la picioare se contracta, asa incat pompa venoasa functioneaza bine. Dar cand stam in picioare sau pe scaun timp mai indelungat, sangele din vene stagneaza, iar presiunea venoasa creste. Venele profunde si perforante sunt capabile sa suporte perioada scurte de presiune crescuta. Cu toate acestea, perioadele lungi de presiune crescuta poate sa dilate venele, deoarece peretii lor sunt flexibili. Cu timpul, la unele persoane, peretii venosi slabesc, iar valvele venoase se defecteaza, aparand IVC.

Care este cauza IVC?
Cauza IVC este presiunea venoasa mai mare decat cea normala si care persista termen indelungat. Alte cauze ale IVC sunt tromboza venoasa profunda (TVP) si flebita, care amandoua determina presiune venoasa crescuta prin blocarea curgerii normale a sangelui prin vene. TVP se produce cand un cheag de sange (denumit corect tromb) blocheaza scurgerea sangelui printr-o vena profunda. Blocarea curgerii sangelui determina cresterea presiunii sangelui, dilata venele si supraincarca valvele.

Valvele venoase care nu functioneaza normal sunt numite incompetente, deoarece ele nu se mai inchid, nu mai sprijina curgerea normala a sangelui si astfel contribuie la agravarea IVC. TVP este o boala grava, care necesita tratament de urgenta, deoarece determina nu numai edematierea piciorului, dar poate provoca embolie pulmonara, atunci cand un fragment din tromb pleaca prin circulatia venoasa si blocheaza circulatia pulmonara. Flebita se produce cand o vena superficiala se inflameaza. Inflamatia poate determina formarea unui cheag de sange, care poate de asemenea cauza TVP.

Factorii care cresc riscul de IVC sunt urmatorii: rude in familie cu varice, obezitate, graviditatea, sedentarismul, fumatul si munca desfasurata in picioare sau pe scaun perioade indelungate. In plus, femeile peste 50 de ani au risc maxim de face IVC.

Care sunt simptomele IVC?
Persoanele cu IVC vor observa ingrosarea gleznelor si isi vor simti gambele grele si in tensiune. In plus, vor simti durere la mers sau imediat dupa ce se opresc. Pacientii cu IVC au frecvent varice, adica vene dilatate, albastre, intortocheate, vizibile prin piele. Varicele mari produc inrosire si chiar ulceratii la nivelul pielii.

Edemul al gambelor este cauzat in primul rand de stagnarea sangelui in vene. In acelasi timp, sistemul limfatic produce la randul lui limfa in exces, pentru a compensa scurgerea greoaie a sangelui datorata insuficientei venoase. Tesuturile de la nivelul gambelor vor absorbi o parte acest lichid, crescand edemul. In cazurile avansate, insuficienta venoasa si edemul picioarelor vor cauza ulceratii in jumatatea inferioara a gambelor.

Cum se diagnosticheaza IVC?
Medicul Dvs. va va pune intrebari legate de starea generala de sanatate, de bolile avute anterior, de simptome. In plus, medicul va face un examen fizic, mai ales daca aveti varice. Pentru a confirma diagnosticul de IVC medicul Dvs. va indica un test eco-Doppler  si uneori o venografie.

Testul eco-Doppler utilizeaza ultrasunete, masurand viteza sangelui si apreciind structura venelor de la picioare. Venografia este o analiza radiologica in care medicul injecteaza un colorant special in vene, numit substanta de contrast, care face vizibila pe radiografie anatomia venelor de la picioare.

Cum se trateaza IVC?
Insuficienta venoasa cronica nu este considerata o boala grava, asa incat medicul Dvs. va va recomanda de regula doar un tratament pentru reducerea simptomelor ca durerea, edemul etc.

Ciorapii elastici
Pentru cazurile usoare de IVC medicul va recomanda ciorapi elastici. Acestia comprima venele si impiedica stagnarea excesului de sange in picior. In acest mod ciorapii elastici pot ajuta la vindecarea ulceratiilor si pot preveni reaparitia lor. In functie de gravitatea bolii, s-ar putea sa fie nevoie sa purtati ciorapii elastici toata viata.

Puteti sa ameliorati edemul picioarelor si celelalte simptome prin asa-numitul drenaj postural, adica ridicarea picioarelor deasupra nivelului inimii si evitarea statului in picioare timp indelungat. Cand totusi sunteti obligat sa stati mult timp in picioare este bine sa va flectati usor genunchii, pentru a stimula circulatia sangelui. Simptomele IVC pot fi mult diminuate prin mentinerea greutatii ideale sau slabirea in greutate daca sunteti supraponderal.

Cazurile mai severe de IVC pot fi tratate cu injectii – scleroterapie sau cu interventii chirurgicale. Interventiile chirurgicale sunt insa utile la mai putin de 1 din 10 pacienti cu IVC si ele includ: ablatie, stripping venos, bypass, reconstructie de valve si angioplastie sau stentare de vena.

Scleroterapia
Pentru scleroterapie, medicul Dvs. injecteaza o substanta chimica iritanta in venele bolnave. Aceasta substanta cicatrizeaza venele in interior (le sclerozeaza), asa incat acestea nu se vor mai umple cu sange. Sangele care in mod normal se intorcea la inima prin aceste vene, se va scurge prin alte vene invecinate. Venele sclerozate vor fi in final topite de organism.

Ablatia
Ablatia utilizeaza un tub fin, flexibil, numit cateter, care este introdus intr-o vena varicoasa. Electrozi fini de la varful cateterului incalzesc peretii venei si distrug vena. Ca si in cazul scleroterapiei, vena varicoasa nu mai este capabila sa transporte sange si va fi absorbita de organism.

Strippingul venos
Pentru a realiza acesta operatie, medicul Dvs. face o incizie in zona inghinala si de obicei una la glezna. Apoi, chirurgul deconecteaza toate ramurile care au legatura cu vena safena mare, cea mai importanta vena superficiala a piciorului si o indeparteaza. In plus se mai poate face flebectomie sau avulsia unor vene colaterale sau pachete de varice prin incizii mici.

Bypass
Daca IVC este grava, chirurgul Dvs. vascular va indica bypass venos pentru tratarea blocajelor venoase din coapsa sau din pelvis. De exemplu, chirurgul Dvs. poate sa conecteze o vena artificiala, denumita grefa sau sa transplanteze o alta vena pentru a permite sangelui sa se scurga din piciorul bolnav ocolind vena blocata. De obicei acest tip de chirurgie se poate face prin incizii mici, fara riscuri importante.

Reconstructia de valve
In cazul reconstructiei de valve, chirurgul Dvs. va face o incizie mica la piele si apoi deschide vena bolnava. Apoi, el va impaturi sau va coase valvele pentru a le imbunatati functia. In timpul operatiei el va putea chiar sa inveleasca vena pe dinafara ei cu o bucata de grefa textila, pentru a nu mai permite venei sa se dilate si astfel sa mentina functionarea valvelor. Chirurgul Dvs. vascular va va ajuta sa va decideti care este cea mai buna optiune de tratament pentru cazul Dvs.
 
Clinica de Chirurgie Vasculara - Insuficienta venoasa cronica | Sitemap |
Copyright 2017 - Toate drepturile rezervate
Apasati Esc pentru a inchide